marți, 17 martie 2009






Crucea- arborele vieţii

„Căci, cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I CORINTENI 1;18)
Origen invoca o tradiţie, potrivit căreia trupul lui Adam ar fi fost îngropat acolo unde Hristos a fost crucificat. După o alta tradiţie, lemnul crucii îşi are rădăcina în arborele adomic. Crucea lui Hristos a devenit astfel arborele vieţii.
Crucea este cinstită aşa cum se cuvine începând cu anul 313. Împăratul Constantin cel Mare a alcătuit un act foarte important sub numele de „Edictul de la Milan”. Prin el li se dădea creştinilor dreptul de a se închina. Mai mult, mama împăratului, Elena, aşezându-şi locuinţa tocmai la Locurile Sfinte, a dat poruncă să se sape pe Golgota şi să se dezgroape Crucea Mântuitorului. Săpând, au aflat trei cruci, dar nu ştiau pe care a fost răstignit Domnul. Tradiţia spune că o femeie foarte bolnavă, atingându- se de cele trei cruci, se vindecă atunci când atinse Crucea lui Iisus. Sfânta Cruce a fost apoi ridicată de acolo şi înălţată cu toată cinstea în una din bisericile Ierusalimului. De atunci în fiecare an, prăznuim sărbătoarea „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Crucea a devenit arma împotriva diavolului şi puterea lui Dumnezeu. Crucea este un trofeu împotriva demonilor, arma împotriva păcatului, sabia cu care Hristos l-a împuns pe şarpe. Crucea este voinţa Tatălui, slava Celui Unuia Născut, bucuria Duhului, podoaba îngerilor, siguranţa Bisericii, lauda lui Pavel, Zidul de apărare al sfinţilor, lumina întregii lumi. Căci precum într-o casă stăpânită de întuneric, dacă cineva aprinde o torţă şi ridicând-o drept, a alungat întunericul, tot astfel Hristos, făcând crucea să strălucească ca o torţă şi ridicând-o drept, pe când lumea era stăpânită de întuneric, a risipit prin aceasta tot întunericul de pe pământ. Şi precum torţa poartă lumina sus în vârf, tot astfel şi Crucea îl poartă sus în vârful ei pe Soarele dreptăţii strălucind. Pe acesta văzându-l lumea răstignit, s-a înfricoşat, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au sfărâmat. Catapeteasma templului s-a rupt, însă, învoiala cea rea a acelora nu a fost ruptă.
Aşadar, de vreme ce şi noi trebuie să privim la Cel care este pironit pe cruce, ca la Mielul junghiat şi jertfit pentru noi, vă implor, să ne apropiem cu frică, cu multă înfiorare şi cu evlavie de Crucea lui Hristos.
De această cinstire, Crucea lui Hristos, se bucură şi credincioşii ortodocşi, şi nu numai, ai comunei Râciu. În această privinţă Primăria Râciu prin d-l primar Ioan Vasu, Consiliul Local, au hotărât să ridice o cruce înaltă de 9 metri ce va fi şi iluminată, reprezentând răstignirea Domnului Iisus Hristos.
Parohia Ortodoxa Râciu, membrii Consiliului Parohial, au confirmat Hotărârea Primăriei Râciu, punând la dispoziţie Extrasul de Carte Funciară şi proiectul de hotărâre a Consiliului Parohial .Aceasta cruce a fost ridicată în Cimitirul Ortodox „Grui”. Lucrarea „Răstignirea Domnului Iisus Hristos” amplasata pe „Grui” este opera artistului Mureşan Vasile din Tg . Mureş.
Această cruce va fi sfinţită de către Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Andrei al Alba- Iuliei, la o dată care va fi stabilită, iar crucea va fi biruinţa tuturor credincioşilor ce se vor închina înaintea ei.

6.11.2008 Preot Iconom Stavrofor
Soţan Ioachim

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu